Kidizi - parinti informati, copii fericiti
Home » Sfaturi utile » Scolari 6-13 ani » Dezvoltarea la scolari » Dezvoltarea socio-afectiva a scolarului

Dezvoltarea socio-afectiva a scolarului

Dezvoltarea socio-afectiva a scolarului

Acum ca micutul tau incepe sa mearga la scoala trebuie sa stii cum sa il ajuti sa treaca peste schimbarile care vor surveni din punct de vedere afectiv si social. Pe de o parte, micutul va incerca sa se integreze intr-un nou mediu si sa fie acceptat de grupul de colegi, iar pe de alta parte va incerca sa faca fata proprilor schimbari afective cu care se va confrunta. In vederea unei dezvoltari socio-afective optime, noi iti vom prezenta cateva aspecte la care ar trebui sa fii atenta.

Dezvoltarea socio-afectiva a scolarului mic (6/7- 11 ani):

Prima preocupare a scolarului in aceasta perioada va fi integrarea si adaptarea la noul mediu. El va incerca sa se obisnuiasca cu noul program, cu prezenta unei noi educatoare si cu relationarea cu noi colegi de clasa. In functie de personalitatea prichindelului, acesta va reusi sa treaca peste aceasta etapa mai usor sau mai greu.

Unii copii care sunt foarte sociabili reusesc inca din primele clipe sa se acomodeze, simtindu-se confortabil din punct de vede psihic, in timp ce alti copii, mai introvertiti, se pot confrunta cu anumite obstacole in ceea ce priveste adaptarea. Important este sa urmaresti comportamentul scolarului si sa observi schimbarile care pot aparea in timp. Tot in aceasta perioada scolarul va dezvolta conceptia despre sine, considerata a fii parte integranta a afectivitatii celui mic.

Cu toate ca aceasta conceptie apare in cadrul familiei, ea se devolta deobicei in primii ani de scoala, atunci cand copilul incepe sa traiasca diferite emotii (rusine atunci cand nu a invatat lectia, nefericire daca nu este acceptat de un grup, bucurie cand primeste un calificativ bun etc).

Trebuie sa stii totusi ca modul in care copilul va reactiona la acesti factori externi depinde de modul in care ai relationat cu el in perioada prescolara. Psihologii au demonstrat faptul ca relatia parinte-copil poate sa isi lase amprenta asupra comportamentului scolarului, dar si asupra modului in care acesta va putea face fata noilor sentimente.

Referindu-ne tot la aceasta perioada, trebuie sa stii ca prichindelul va trai si diferite emotii cu privire la progresul scolar, el incepand sa dezvolte conceptul de demnitate si onoare. Asadar, in cazul in care micutul va obtine un calificativ mai bun, el va simti o stare de bucurie, mandrie si satisfactie, sentimente care l-au mai incercat atunci cand facea un lucru bun. Insa in caz contrar, cand obtine un calificativ scazut, scolarul se va simti dezamagit, rusinat poate chiar inferior colegilor cu calificative mai mari.

Astfel, cum poti observa, inca din primele zile de scoala, micutul tau se va confrunta cu diferite schimbari socio-afective care ar putea sa ii influenteze comportamentul atat acasa, cat si la scoala.

Dezvoltarea socio-afectiva a scolarului mijlociu (11-15 ani):

Chiar daca perioada de adaptare la noul mediu a trecut, scolarul tau continua sa se confrunte cu anumite schimbari fizice si emotionale. In aceasta perioada, principalele preocupari ale prichindelului sunt adaptarea la un grup social si schimbarile fizice care apar. In ceea ce priveste prima situatie, scolarul va incerca sa relationeze cu copiii care il atrag dintr-un anumit motiv.

Exista cateva profiluri ale scolarilor de care prichindelul tau ar putea sa fie interesat. Altfel spus, el ar putea sa isi doreasca sa faca parte de grupul copiilor care practica un anumit sport si nu din grupul copiilor care invata bine. Asadar, vei putea observa anumite schimbari comportamentale, adoptate de micut pentru a se integra in acel cerc social.

Referindu-ne la cea de a doua situatie, din cauza schimbarilor fizice care apar in aceasta perioada, scolarul poate sa treaca prin diverse sentimente si stari. El va trebui sa se obisnuiasca cu faptul ca propriul sau corp se schimba.

Odata cu aceste modificari fizice si imaginea de sine poate sa se schimbe. Asadar, daca micutul tau incepe sa creasca si sa fie mai scund decat restul copiilor ar putea sa se simta complexat sau, pe de alta parte, daca scolarul practica un sport si este mai dezvoltat decat restul copiilor din grupul sau este posibil ca imaginea de sine sa creasca.

Atat baietii, cat si fetele, pot avea o imagine deformata despre propriul corp, reactionand negativ din punct de vedere emotional. Asadar este posibil ca scolarul tau sa treaca prin diverse stari emotionale precum: tristete, rusine, teama de a fi respins, bucurie, mandrie, lauda, incredere in sine exagerata etc. Este important sa incerci sa il indemni pe micutul tau spre un echilibru astfel incat sa nu treaca de la o extrema la alta.

Psihologii recomanda sa discuti sincer si deschis cu scolarul si sa ii explici exact prin ce modificari comportamentale sau fizice va trece. In acest mod copilul va fi pregatit si va putea face fata acestor schimbari mult mai bine din punct de vedere emotional. Trebuie sa iei in considerare ca sentimentele traite de micutul tau ar putea sa il impiedice sa socializeze si sa lege relatii de prietenie.

Asadar, in aceasta perioada, scolarul tau se va dezvolta din punct de vedere social, dar si din punct emotional. Copilasul va trece printr-un proces de adaptare si de integrare care presupune invatarea noilor roluri sociale si a unor modalitati de interactionare, afirmarea identitatii si descoperirea sinelui. Noi iti recomandam sa iti tratezi scolarul cu rabdare si atentie, astfel incat acesta sa simta ca se bucura de sprijinul si incurajarea familiei.

Prin ce schimbari emotionale a trecut scolarul tau?

Ti-a placut acest articol? Poate le place si prietenilor tai!
Dezvoltarea sexuala la scolariDezvoltarea sexuala la scolariDezvoltarea limbajului la scolarii miciDezvoltarea limbajului la scolarii miciDurerile de crestere a copiluluiDurerile de crestere a copiluluiDezvoltarea psihica a scolarului micDezvoltarea psihica a scolarului mic
Lasa un comentariu Iti apreciem parerea!
 

Cum ai vrea sa comentezi?
Am cont sau Anonim

loading

0 comentarii

Aboneaza-te la Newsletter si primesti GRATUIT ebookul
“Ghid de prim ajutor la copii”

Te rugam sa retii ca informatiile de pe aceasta pagina sunt cu titlu informativ si nu reprezinta sub nici o forma un substitut al tratamentului prescris de un specialist in urma unui consult.

Videouri utile vezi toate videourile

vezi mai multe

Calculator sarcina

Data ultimei menstruatii
Durata

Intrebari comunitate

Î : Haine pentru gravidute
de AndreeaPopa123 pe 16.08.2017
0 raspunsuri | raspunde la intrebare
Î : Geanta pentru plaja
de kidslicence pe 17.06.2017
0 raspunsuri | raspunde la intrebare

Unde mergem sa ne distram
zilele acestea?




loading


Produse si servicii in zona ta
recomandate de alti parinti




loading

loading

Intrebarea saptamanii
Cu ce aliment ai inceput diversificarea alimentatie bebelusului tau ?

raspunde

14 raspunsuri

Calculator perioada fertila

Data ultimei menstruatii
Durata
x

Kidizi.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >